O tânără din Jibou ne oferă o lecție de perseverență, echilibru și excelență academică. Denisa Radu, absolventă a Facultății de Istorie și Filosofie – specializarea Studii de Securitate din cadrul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, promoția 2022–2025, a încheiat studiile de licență cu media 10, impresionând atât cadrele universitare, cât și pe cei care o cunosc.
În luna iulie 2025, Denisa a susținut examenul de licență, reușind performanța unei note maxime, într-un context care nu a fost deloc ușor: timp de trei ani, a urmat facultatea la zi în paralel cu activitatea profesională, dovedind o capacitate excepțională de organizare și dedicare.
„A fost o perioadă solicitantă, dar am învățat mult despre mine și despre ce înseamnă cu adevărat să îți urmezi visul. Mulțumesc din suflet familiei și prietenilor care mi-au fost alături la fiecare pas”, spune Denisa cu emoție.
Originară din Jibou, Denisa este un exemplu al tinerei generații care nu renunță în fața greutăților și care arată că performanța nu vine peste noapte, ci se clădește cu răbdare, muncă și susținere din partea celor dragi.
Un rezultat de 10 care spune, de fapt, o poveste de 10.