Festivalul NO:W, anunțat ca unul dintre evenimentele importante ale verii din Zalău, a fost anulat oficial. Organizatorii au transmis că decizia vine pe fondul dificultăților economice și al lipsei resurselor necesare pentru organizarea evenimentului la standardele promise. Anunțul a fost făcut pe 18 mai, la doar câteva zile după ce, în conferința de presă din 15 mai, primarul Florin Florian vorbea încă despre desfășurarea festivalului și despre calendarul evenimentelor din oraș.
În același context, edilul amintea și de organizarea Zilelor Zalăului la finalul lunii august, cel mai probabil în perioada 28–30 august, exact după modelul de anul trecut. Iar aici apare inevitabil întrebarea: dacă orașul poate susține financiar și logistic un eveniment tradițional precum Zilele Zalăului, de ce un festival nou, promovat intens și prezentat drept un pas înainte pentru scena culturală locală, nu a reușit să treacă de faza afișelor și a promisiunilor?
Realitatea este că NO:W a pornit cu ambiții mari, dar fără semne clare că publicul local era pregătit să îl susțină. Prețul unui bilet pentru o singură zi de festival ajungea la 110 lei, într-un oraș în care puterea de cumpărare rămâne o problemă reală pentru mulți tineri și familii. Pentru trei zile de festival, costurile deveneau considerabile, iar interesul zălăuanilor a fost, cel puțin din exterior, modest.
În locul entuziasmului promis, s-a instalat rapid tăcerea. Fără val de cumpărători, fără agitația specifică unui festival care prinde la public și fără energia care să convingă orașul că evenimentul chiar are rădăcini aici.
Organizatorii au mulțumit comunității locale, partenerilor, autorităților și artiștilor care au susținut proiectul și au transmis că își doresc să revină în viitor cu alte inițiative culturale. Mesajul este corect și decent. Totuși, anularea ridică o problemă mai profundă: cât de bine sunt înțelese, de fapt, nevoile publicului local și cât de realist sunt construite aceste proiecte culturale?
Zalăul pare să rămână prins între două lumi: pe de o parte dorința de modernizare și evenimente „ca în marile orașe”, pe de altă parte realitatea unui public atent la bani și încă rezervat când vine vorba de festivaluri noi și costisitoare.
Iar până la următorul „mare proiect cultural”, orașul se întoarce la ceea ce cunoaște deja: mici, concerte și Zilele Zalăului.